Se pare că IMAS a beneficiat de reeşalonarea datoriei de aproape 9 miliarde de lei la bugetul statului. Dar nu asta e cel mai interesant lucru din Evenimentul Zilei de astăzi, ci continuarea interviului cu Tom Gallagher. În primul rând, "Pe termen scurt, avalansa de fonduri va da posibilitatea PSD sa-si stabileasca dominatia totala, probabil pentru o vreme indelungata. Asa ca UE, care se mindreste ca a eliminat teama ca dictaturile ar putea reveni in Spania, Portugalia sau Grecia, ar putea descoperi ca promoveaza in Romania o dictatura tacuta, care-si spune altfel." [Ceea ce nu deloc improbabil: în prezent, în afara lui Talpeş de la SIE, guvernul mai beneficiază de prezenţa a trei miniştri (Oprea, Blanculescu şi Bejenariu) care provin din structurile militare.]
Şi mai interesant, Gallagher realizează o paralelă între situaţia de acum şi cea de acum aproape 150 de ani: Am judecat ca fiind extrem de semnificativa reactia foarte calma a lui Nastase la avertismentul Parlamentului European. El a insistat increzator ca e doar o usoara neintelegere; ca Romania aplica ce cere Bruxellesul sau ca e pe cale sa o faca. Va fi o noua ofensiva la Bruxelles pentru a-i convinge pe cei iritati si neincrezatori.
Acesta a fost un clasic exemplu a ceea ce Titu Maiorescu recunostea ca maladie romaneasca, cu mai bine de un secol in urma: forma fara fond. Cuvinte, diagrame, reevaluari, rapoarte, planuri de actiune vor fi substitute pentru actiunea concreta, o vor inlocui. Din pacate, nu putini dintre birocratii de la Bruxelles sint pacaliti de astfel de tehnici, pentru ca si lor le place sa le aplice. Dar Occidentul nu ar fi avansat, dureros si cu esecuri cumplite, daca superficialitatea si prefacatoria ar fi fost impulsurile dominante ale vietii sale publice. Uniunea Europeana ar trebui sa incerce sa izgoneasca "forma fara fond" de pe scena publica romaneasca, nu sa-i dea un nou drept la existenta."
Într-adevăr, există multe paralele interesante între situaţia de pe vremea lui Maiorescu şi cea de acum (este suficient să vizitaţi biblioteca online, Caragiale, Gherea şi Maiorescu, vă vor lămuri). De parcă cele patru decenii de comunism au fost doar un interludiu - teribil, dar totuşi interludiu - în odiseea fără sfârşit a modernizării României...
La jumătatea secolului XIX, domnitorul străin, cerinţa divanelor ad-hoc, reprezenta o garanţie de securitate pentru România, cam la fel cum este în prezent aderarea la UE. În 1871, în urma permanentelor tulburări ale grupărilor de stânga, Carol dă semne că ar vrea să renunţe la tron (aka "întreruperea negocierilor"). Rezultatul a fost calmarea spiritelor şi instalarea primului guvern stabil şi serios, cel al lui Lascăr Catargiu. Să sperăm ca avem noroc şi de data asta, nu?